Casa dansatoare si Turnul televiziunii din Praga

Casa dansatoare din Praga

Casa dansatoare si Turnul televiziunii din Praga sunt 2 obiective turistice mai putin vizitate. Daca la Casa dansatoare turistii mai ajung din cand in cand fiind destul de aproape de centrul vechi, pentru Turnul televiziunii trebuie sa te deplasezi special pana acolo. Noi am ajuns la ambele, dar mentionez din start ca sunt doar de umplutura cand simti ca ai vazut tot ce era de vazut si mai ai ceva timp de pierdut prin oras.

Casa dansatoare din Praga

Forma ei ciudata i-a dat numele si mai ciudat si mult timp a fost controversata fiind o cladire moderna intre atatea cladiri baroc si art nouveau pentru care este cunoscut centrul Pragai. A fost terminata in 1996 si a apartinut unei companii de asigurari, fiind astazi cladire de birouri. Mai este denumita si Fred si Ginger dupa cuplul Ginger Rogers si Fred Astair. Inauntru nu se poate vizita, dar se poate urca pe acoperis, la restaurantul frantuzesc. Noi nu am urcat, ci doar ne-am multumit cu privelistea ei de afara.

Turnul televiziunii din Praga

Una dintre cele mai ciudate cladiri pe care le-am vazut vreodata este Turnul televiziunii din Praga. Terminat in 1992 turnul se vede de foarte departe fiind cea mai inalta constructie din oras. Ridicat pe un fost cimitir evreiesc (versiunea oficiala fiind ca cimitirul a fost mutat si o parte din el inca se vede la baza), turnul este format dintr-un pilon inalt la care se adauga alti 2 piloni mai josi si cateva camere din loc in loc.

Turnul televiziunii din Praga

Inauntru are un restaurant, un observator la care se ajunge cu liftul, un centru de transmisie si mai nou un hotel cu o camera foarte luxoasa.
Noi am urcat cu liftul pana la observator pentru privelistea de sus si nu incetam sa ne minunam de ciudatenia acestei cladiri. Si de parca aspectul ei nu era suficient de intrigant (a luat chiar locul doi intr-un top cu cele mai urate cladiri din lume), in 2000 I-au fost adaugati cativa bebelusi giganti care urca si coboara si care in loc de fata au niste coduri de bare. Am citit ca momentan sunt dati jos, dar vor fi pusi la loc in aceasta primavara.


Nici Casa dansatoare si nici Turnul televiziunii din Praga nu merita un ocol special pentru a le vedea. Noi nu am avut altceva mai bun de facut, erau in drum, asa ca ne-am oprit la ele. Dar un city break in acest oras ofera mult mai mult.

Ti-ar mai placea