Zimbraria Neagra din Bucsani

Zimbraria Neagra din Bucsani, jud. Dambovita

Nu stiu cum se face, dar parca primavara isi ia si ea zile libere tocmai in weekend. Toata saptamana stau la birou cu ochii pe oamenii care se bucura de soarele de afara si cu gandul la excursia in care as putea pleca in weekend ca sa simt si eu primavara, ba chiar dupa-amiaza trag jaluzelele pentru ca nu pot lucra din cauza luminii. Dar vineri, cand ma bucur in sfarsit de venirea weekendului, constat cu dezamagire ca nu numai eu am zile libere, ci si soarele isi face frumos bagajelul si ne lasa cu ochii in … nori.
La fel s-a intamplat si weekendul trecut cand din intamplare am ajuns la Zimbraria Neagra din Bucsani. Am plecat la munte in ideea de a sta mai mult in natura, dar nu am gasit decat un peisaj tern, ploaie, ceata si frunzele uscate de asta toamna. Clar primavara nu trecuse pe acolo! Duminica ne-am intors dezamagiti de frigul de afara.
Dar in drum spre Bucuresti, din soseaua veche de la Targoviste spre capitala, am luat-o la stanga spre Bucsani si din Ratoaia am intrat cu masina in padurea de langa. Aici, o feerie! Totul era verde crud, unii copaci erau infloriti, iar animalele zburdau pe acolo care incotro. Un dihor ne-a taiat calea la un moment dat, dandu-ne tema de gandire ce animal este. Pentru iubitorii de ciclism, locul acesta este excelent pentru plimbari lungi cu bicicleta aproape de Bucuresti.

Dar pe langa plimbarea relaxanta prin padure, locul ne-a oferit o alta surpriza: am dat aici peste Zimbraria Neagra din Bucsani. Noi am ajuns dupa-amiaza asa ca am zarit zimbri doar in trecere, la departare printre copaci. Ingrijitorul ne-a spus ca momentul prielnic pentru a-i vedea este dimineata, in jur de ora 10, cand sunt hraniti. Mai multe detalii pentru o vizita aici se pot gasi si pe site-ul lor.

In viitorul apropiat planificam o alta vizita la zimbraria Neagra din Bucsani pentru a vedea si zimbrii de aproape. Intoarsa acasa ma gandeam cu tristete ca mai este putin si primavara va trece! Si pana la anul pot spune pa pa verdelui crud si exploziei de culori din natura.

Ti-ar mai placea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *