Atractii in Sithonia, Halkidiki

Atractii in Sithonia
Sithonia, al doilea brat al peninsulei Halkidiki, este mult mai salbatic decat Kassandra, dar in schimb are mult mai multe de oferit. Mi s-a parut extraordinar aici, poate cel mai frumos loc din Grecia pe care l-am vazut. Si pentru ca impresia pe care mi-a lasat-o a fost una atat de puternica, am sa-i dedic 2 postari, una despre atractii in Sithonia si a doua despre plajele care mi-au ramas la inima.

Drumul prin Sithonia

Una dintre principalele atractii in Sithonia mi s-a parut drumul care inconjoara bratul. Este un drum ingust, cu asfalt foarte bun, care oferta niste privelisti pe care le-am mai vazut doar in filme. Uneori mult mai sus decat marea, ne-a lasat sa admiram albastrul infinit al peisajului, linia orzontului care despartea cerul de mare devenind aproape invizibila.
Dupa ce am trecut de capatul Sithoniei si am inceput sa venim spre nord, muntele Athos ne-a insotit permanent, dominand peisajul.
Spectaculoase mi s-au mai parut plajele micute pe care uneori le puteam vedea din sosea, iar alteori doar le ghiceam in spatele palcurilor de copaci dupa care se ascundeau.

Peisaj in Sithonia
Peisaj in Sithonia
Drumul in Sithonia
Drumul in Sithonia

 

Muntele Athos vazut din Sithonia
Muntele Athos vazut din Sithonia

Neos Marmaras

Neos Marmaras, una dintre principalele atractii in Sithonia si cea mai importanta statiune, se afla in partea vestica a bratului. Statiunea seamana cu cele de pe bratul Kassandra, este aranjata, are taverne si multe magazine cu suveniruri, dar respecta si specificul Sithoniei: cocheta si nu atat de aglomerata. Ne-am plimbat putin pe strazile inguste si am mai stat in port. Am nimerit chiar la ora pranzului, iar caldura torida nu ne-a permis sa exploram prea mult zona. Nu stiu daca Neos Marmaras are plaja si nici nu m-a interesat dupa toate bijuteriile de plaje vazute pana in statiune.

Taverna in Neos Marmaras
Taverna in Neos Marmaras
Portul din Neos Marmaras
Portul din Neos Marmaras
Barcute in Neos Marmaras
Barcute in Neos Marmaras

 

Parthenonas

Din Neos Marmaras am urmat indicatoarele, urcand in munte, pana in Parthenonas. Parthenonas este un sat traditional grecesc foarte vechi, un fel de muzeu al satului locuit, la o distanta de doar 5 km de Neos Marmaras. Casele de piatra sunt construite in trepte pe deal, dar foarte bine pastrate.  Pe drumul pana aici ne-am oprit pentru a admira privelistea.
Ni s-a recomandat sa mancam la taverna Paul in Parthenonas. Pana in sat taverna este foarte bine semnalizata; cred ca din 2 in 2 stalpi era cate o pancarda care o mentiona. In sat insa ne-am tot invartit fara a mai gasi vreun indicator care sa ne indrume spre ea. La ora la care am ajuns noi locul parea pustiu asa ca nici nu am avut pe cine sa intrebam. Am plecat mai departe flamanzi si nu prea impresionati avand in vedere ca nu am intalnit tipenie de om.

Parthenonas, Sithonia
Parthenonas, Sithonia

 

Case din Parthenonas
Case din Parthenonas
Peisaj din Parthenonas
Peisaj din Parthenonas

 

Porto Carras

Porto Carras este o statiune privata, aflata in partea sud-vestica a Sithoniei. Cineva cu multi bani a cumparat terenul, a amenajat statiunea si acum toti vizitatorii platesc o taxa pentru a intra aici: 12 euro in 2011. Am zis sa vedem si noi cum arata o statiune de lux, asa ca, dupa ce am platit taxa, am inceput sa exploram zona. Statiunea are mai multe hoteluri gigant, terenuri de golf si de alte sporturi, un port pentru iahturi si cea mai amenajata plaja din cate am vazut in Grecia pana acum. Merita o vizita, dar atat. Daca m-as mai intoarce vreodata pe Sithonia nu as mai intra in Porto Carras. Parca nici nu este locul ei aici, pe Sithonia, printre plajele salbatice si uitate de lume. Dintre cele mai importante atractii in Sithonia Porto Carras a fost printre cele mai ciudate in acest peisaj.

Porto Carras
Porto Carras
"Barcute" in Porto Carras
“Barcute” in Porto Carras

 

Statiunea Porto Carras
Statiunea Porto Carras

 

Ormos Panagias

Ormos Panagias, localitate aflata pe partea nord-estica a Sithoniei, este cunoscuta pentru portul ei din care pleaca vasele in croaziere spre muntele Athos. In afara de port nici noi nu am vizitat alte parti ale statiunii.

Vas spre muntele Athos
Vas spre muntele Athos
Portul Ormos Panagias
Portul Ormos Panagias

Vacantele in Halkidiki sunt minunate daca faci alegerea corecta! Incearca www.fliotravel.ro.

Harta cu atractii in Sithonia, Halkidiki:

View Plaje si atractii in Halkidiki in a larger map

In Halkidiki am mai vizitat:
Atractiile si plajele din Kassandra
Plajele din Sithonia
Croaziera la muntele Athos

Ti-ar mai placea